AC Milan are din nou probleme din cauza COVID-19. De data aceasta s-a infectat chiar antrenorul echipei, Stefano Pioli. Tehnicianul a intrat în izolare, iar ședințele de pregătire au fost anulate.
Virusul care speriat planeta a ajuns din nou la AC Milan. De data aceasta a fost depistat pozitiv chiar antrenorul principal al echipei aflate pe primul loc în Serie A. După ce s-a aflat că Stefano Pioli este pozitiv, șefii clubului au decis să amâne antrenamentele de sâmbătă și duminică
„AC Milan anunță că Stefano Pioli a ieșit pozitiv la un test rapid efectuat în această dimineață (n.r. sâmbătă). Autoritățile medicale au fost informate, iar antrenorul, care nu are simptome, a intrat în izolare, la domiciliu. Toate celelalte teste efectuate de către jucători și staff au fost negative. Antrenamentele pentru meciul cu Napoli vor fi reluate luni”, se arată în comunicatul emis de AC Milan.
Decizia de a amâna antrenamentele nu va aduce mari prejudicii echipei. Mai mulți jucători, printre care și Ciprian Tătărușanu, nu sunt în Italia și sunt plecați la partidele echipelor naționale. Portarul român este anunțat titular în partida cu Norvegia, din Liga Națiunilor, programată duminică pe „Arena Națională”.
Nu este prima oară când AC Milan are de suferit din cauza COVID-19. În acest sezon, alți patru jucători au fost testațu pozitiv. Este vorba de Gianluigi Donnarumma, Jens Peter Hauge sau Mattia Gabbia și chiar de Zlatan Ibrahimovic.
„Ieri am fost testat negativ la Covid-19, iar astăzi am ieșit pozitiv. Nu am vreun simptom. Covid-19 a avut curajul să mă provoace. Proastă idee”, a scris Zlatan Ibrahimovic, pe contul de Twitter. În acest moment, starul suedez nu mai are nicio problemă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER